Home

Dușmanul universal, 1911

„Dușmanul universal: O spaimă cu care se luptă lumea întreagă. Izolarea unui sat ai cărui locuitori cred că medicii îi otrăvesc pe cei suspectați de holeră. Un sătuc infectat înconjurat de soldați. Pare aproape de prisos să spunem că în întreaga lume se duce o mare luptă împotriva acestei boli de temut – holera; chiar în aceste momente se observă că vizita regelui și a reginei în Malta, în drumul lor spre India, a fost anulată din cauza unei epidemii de holeră care bântuie acolo. Poate că cea mai remarcabilă fază a acestei vizite a molimei vine din România și oferă o paralelă cu o demonstrație recentă din Italia, unde țăranii ignoranți, crezând că medicii au dus bolnavii de holeră la spital pentru a-i ucide, au luat cu forța “cazurile” de la autorități și i-au dus pe muribunzi pe umeri până la casele lor. Desenul nostru este preluat dintr-o schiță făcută în România. Corespondentul de acolo ne spune: ‘Țăranii, crezând că medicii otrăvesc orice ‘suspect’ dus la spitale, își ascund bolnavii, iar în unele cazuri atacă și înving autoritățile care fac inspecția. Când această acțiune se desfășoară într-un sat, guvernul îl izolează, înconjurându-l cu soldați. Femeile din sat arată un interes considerabil față de militari.'”

Illustrated London News, 1911

Patrulă pe frontiera româno-rusă, 1905

„Eforturile României de a împiedica pătrunderea holerei pe teritoriul său. O patrulă de frontieră formată din pușcași respinge călătorii care încercau să treacă frontiera rusă peste Prut.

Precauții împotriva holerei în România. Eforturile României pentru a preveni pătrunderea holerei pe teritoriul său. Rapoartele privind prezența holerei în anumite părți ale Rusiei au stârnit temerile autorităților române, care au luat măsuri ample de precauție pentru a împiedica intrarea molimei în țara lor. Gărzile de frontieră și pușcașii au fost staționați de-a lungul întregii frontiere și au datoria de a se asigura că călătorii din Rusia intră în România doar prin una sau două stații unde pot fi supuși unui examen medical strict și supravegherii medicale de cinci zile.”

Illustrated London News, 1905

Dezinfecția călătorilor, 1910

Altă ilustrație din 1910, când și autoritățile sanitare din Serbia întâmpinau călătorii veniți de peste Dunăre cu tulumbele cu acid fenic. Rufăria considerată suspectă era dezinfectată (fiartă) la etuvă (vizibilă în planul al doilea).

The Graphic, 1910, imagine colorizată. Autorul sketch-ului este Rook Carnegie din Brăila, implicat în diverse neguțătorii și cu ceva atribuții vice-consulare.

Hamalii și holera, 1910

În 1910, când holera bântuia în diferite gubernii rusești, autoritățile române au luat tot felul de măsuri pentru a apăra țara de pericolul contagiunii.
Între ele și mai atenta monitorizare a hamalilor din porturile dunărene. Obișnuind să bea apă direct din fluviu și trăind în condiții cel mai adesea insalubre, hamalii erau o categorie profesională de mare risc. Așa că autoritățile sanitare le-au oferit butoaie cu apă filtrată și au pus paznici să se asigure că beau acea apă.
Ilustrația este din The Graphic (10 septembrie 1910), colorizată artificial

Presentation by Cosmin Koszor-Codrea at the Institute for Romance Studies, Jena University

On 19 March 2024, Dr. Cosmin Koszor-Codrea will give a guest lecture at Jena University. THe topic is ‘Science and the State. Darwinism, Race and Medicine in the Making of Modern Romania’.

The following presentation will give a brief overview of the intellectual roots and the development of racial scientific theories circulating in Romania during the nineteen-century. It will show the ways in which racial classification of hu- man varieties have mingled with Darwinian evolutionary theory and how these were further adopted within the teachings of natural history in the secondary schools. The discussion will also deal with the ways in which Romanian scientific ideas building on nation-state political agendas overlapped with eugenic ideas and the racialization of the local Jewish and Roma community. Finally, the presentation will discuss the relationship between quarantine polices promoted by the International Sanitary Conferences and their adoption in Romania and how these overlapped with advances in bacteriology that made use of epidemics and racial narratives discriminating the local ethnic minorities.

New presentation by Lidia Trăușan-Matu

On 14 December 2023, Lidia Trăușan-Matu will give a talk during a monthly meeting of GRIPS, a research group hosted by NEC. Lidia’s paper is entitled “Sănătate și societate. Doctorul Iuliu Barasch și sistemul carantinelor din Țara Românească între 1830 și 1863” (“Health and Society. Doctor Iuliu Barasch and the Quarantine System in Wallachia between 1830 and 1863”. Towards the end of 1829, against the backdrop of the horrors caused by the plague in Romanian society and the panic that preceded its appearance, the Russian General Pavel Kiseleff, Governor of the Principalities between 1829 and 1834, decided to implement Article 6 of the Adrianople Peace Treaty. This allowed Wallachia and Moldavia to organize quarantines and permanent sanitary corridors “along the Danube and elsewhere in the country where they may be needed” as a deterrent against plague and cholera epidemics from the East and Asia. With the help of the writings of Dr. Iuliu Barasch, a quarantine doctor in Călărași between 1843-1845, Lidia Trăușan-Matu aims to describe how the Danube quarantine system of Wallachia worked, according to what model/model it was set up and what functions it fulfilled, where the quarantines were located, what they looked like and who worked in them, what it was like to live in a quarantine for a while and what concerned the people isolated in them. In addition to the work of Iuliu Barasch, the author draws on a range of published and unpublished sources, including mortality lists, medical reports, and articles from the press of the time.

Uzina de apă de la Sulina și apărarea împotriva holerei

Tocmai a apărut în „Water History” (Springer Nature) textul lui Constantin Ardeleanu despre uzina de apă de la Sulina.

Lucrarea este disponibilă în open-access aici..

Nevoia unei surse sigure de aprovizionare cu apă potabilă la Sulina era veche, dar o presiune suplimentară a venit, la final de secol al XIX-lea, când exista un consens științific despre rolul apei în transmiterea vibrionului holeric.

Pentru a feri țara de epidemia de holeră din 1892, guvernul a impus o carantină severă la Sulina. A urmat „incidentul Olga”, când o șalupă militară a deschis focul împotriva pasagerului rus „Olga”, acuzat că încalcase carantina. În 1893, la Conferința sanitară de la Dresda se discută despre internaționalizarea sanitară a canalului Sulina, ceea ce, considerau delegații români, lovea în suveranitatea României. Recomandarea Conferinței a fost ca, pentru a feri Europa de pericolul holeric venit pe ruta dunăreană, la Sulina trebuia să fie disponibilă o sursă de apă sigură.

Că pericolul era real s-a văzut rapid, când holera a lovit orașul, în iulie 1893. 155 de morți au fost documentați în următoarele vreo trei luni.

Guvernul român își asumă construcția unei uzine de apă moderne la Sulina, iar Iacob Felix, un fel de Ministru al Sănătății, se ocupă personal de chestiune. Costul era acoperit din fondul sanitar al CED. Primele planuri sunt făcute de ing. Ernst Jebens, directorul uzinei de apă din Galați. Acesta propunea filtre de nisip, o soluție puțin pe placul Consiliului Tehnic din Ministerul Lucrărilor Publice. Au urmat noi cercetări și modificări ale proiectului inițial, așa că abia în 1897 se finalizează proiectul tehnic, bazat de filtre de piatră artificială (sistemul Worms), considerat mai potrivit pentru zonă.

Uzina a fost finalizată prin 1900, dar testele bacteriologice nu arătau prea bine. Din 1896 la Sulina s-a înființat un Laborator de bacteriologie, parte din Serviciul sanitar al gurilor Dunării. Laboratorul era, prin implicarea lui Victor Babeș, relativ bine dotat cu tehnologie și specialiști. Testele din 1900 și apoi cele din 1901 ale lui Gheorghe Proca demonstrau că uzina avea o mare problemă: filtrele erau proaste, astfel că apa nu era curățată.

Babeș și Ion Cantacuzino au venit, apoi, cu soluția ozonizării, considerată și ea potrivită în relație cu specificul așezării și resursele umane și financiare disponibile. Ozonizarea presupunea o sursă de electricitate, disponibilă după construcția uzinei electrice.

Finalul fericit a fost prin 1909, când instalația de filtrare era funcțională și la Sulina se consuma „cea mai bună apă din România”, comparabilă poate doar cu cea de la Sinaia.